Motiv pentru

Exista momente in viata cand realizezi multe lucruri in timp record. Mi s-a intamplat sambata, 12 septembrie. Am ieshit in orash singura. Am mers in centru. Prietena mea A. voia sa ma insoteasca, dar am preferat sa vad singura noi chipuri. M-am plimbat mult. M-am oprit la terasa de la MC. Cu ceva de baut in mana, stateam cuminte si priveam... Priveam tot ce era de privit. Atrageam o atentie deosebita cuplurilor de indragostiti (oare de ce?). La inceput mi se lumina chipul cand vedeam ca lumea se iubeshte, apoi m-a apucat jelea de crac (vorba soacrei mici).

Dupa o ora de stat cuminte m-am intalnit cu un baiat, de fapt, l-am obligat sa renunte la ideea de a privi pana la sfarshit un film din cadrul Festivalului de Film polonez la Chisinau. Am vorbit mult, am ras din plin... Pe la 9 shi ceva am decis sa ma pornesc spre casa. In microbusu 175 m-am ashezat confortabil, cashtile in urechi si faceam bilanturi.

Exact cand am decis sa ma schimb, sa nu permit tuturor sa intre in lumea mea, cineva a inceput sa se simta rau in microbus - o domnishoara de pana in 25 de ani. Un domn a ashezat-o langa o fereastra, dar ea se simtea tot mai rau. Vorbea la telefon shi aproape plangea. La un moment dat a scos un flacon cu calmante in pastile, insa nu reushea, din cauza ca-i tremurau mainile, sa scoata vata de la gura sticlutei. Domnul care o ajutase, i-a scos el vata. Atunci i-a inapoiat sticlutza. Ea incerca sa scoata o pastila, dar nu intelegea ca sticluta e de fapt goala. Eu i-am aratat ca e goala. Si stiti, am vazut disperare... Mai multa decat am vrut sa vad. Cu telefonul la ureche, incerca din rasputeri, batand gura recipientului in palma, sa scoata ceva de acolo. Atunci i-am vazut groaza in privire.

Domnul a intrebat-o unde locuieshte. Ea a zis ca pe Burebista shi ca cineva o intalnea la ieshirea din microbus. Dumnealui trebuia sa coboare mult mai devreme decat mine. Asha ca eu m-am oferit s-o conduc, crezand ca nu poate fi prea departe de casa mea. Am mers mai mult decat mi-am imaginat. Nu stiam ca str Burebista se intersecteaza cu Munceshti. Acolo am coborat cu ea. Am tinut-o sa nu cada pana la ieshire. Ceea ce ma deranjat e ca restul pasagerilor nu au reactionat. Majoritatea tineri, flacai in putere, dar zero emotii la suferinta altora. Ne-a intalnit cine trebuia sa o faca. Doamna, nu era mama ei, a avut grija sa o tina sa nu cada direct din transport. Am ashezat-o pe bordura, ca nu putea elementaru sa stea in picioare. Doamna a adus cu ea o sticlutza cu apa, un pahar mic shi calmante in picaturi. a spalat-o cu apa rece pe fatza, pe maini. I-a dat picaturile cu apa. Dar domnishoara se simtea mai rau. A inceput sa tremure toata. Nu stiam ce sa fac. O zona destul de nepopulata, fara trecatori... Nu puteam decat sa astept sa se faca ea bine....