Abundenta de ganduri

Azi a plouat. A fost una din zilele cu faze in majoritate proaste. Pe langa faptul ca El nu a sunat, iar eu ashteptam sa sune, shtiind ca n-o sa se intample, a mai shi plouat cu tunete. Mi-e frica de tunete shi fulgere, ma baga in sperieti shi ma obliga sa inchid geamurile shi sa trag jaluzelele.
Am reactzionat mai aiurea ca niciodata din cauza ploii, stare care ma obliga sa mananc (am pus pe mine shi tre' sa scap de kg in plus), sa strig sau sa raspund urat. Bine, recunosc, motivul nevrozitatii mele a fost accentuat de ashteptarea in zadar a unui telefon sau macar un sms care sa contina un pretext plauzibil.
Trebuia sa ne vedem alaltaieri, a amanat intalnirea, zicand ca tre' sa plece in afara orashului shi ca se intoarce a doua zi, seara. Ne-am inteles deci ca ramane pe azi. Ieri, pe la doua mi-a scris ca e acasa mai devreme, dar ca partea rea e raceala, ce l-a apucat. Eu l-am sunat imediat sa vad cat e de rau shi sa-i zic sa ia ceva pentru raceala shi sa incerce sa doarma. Asta a shi facut, zicand ca ma suna cand se trezeshte shi promitzandu-mi ca se simte mai bine azi ca sa ne vedem. Dar nu a sunat. Pe la 11 noaptea m-a sunat M, prietena mea, sa-mi zica sa mergem azi la piscina, sa luam un pic de soare, e ultima luna de vacantza, iar eu am un program lejer. I-am zis ca merg doar daca nu ma vad cu el. L-am sunat sa vad cum se simte shi-n acelashi timp sa vad daca daca ne vedem azi sau merg cu M. la bazin. Dar el avea telefonul deconectat. Azi am ashteptat in zadar sa sune. De fapt shtiu din surse sigure ca la un moment dat era acasa, daca se gandeshte sa motiveze cu "se terminase banii de pe cont".
Nu am suferit niciodata din cauza baietilor, cu o singura exceptie, un el care ma facea sa sufar apeland la punctele mele slabe. In rest am fost dintotdeauna relaxata, fara sa ma complic prea mult cand cineva nu suna, poate din cauza ca ei intotdeauna sunau. Dar cu El e altfel. E acel ceva ce rar gaseshti in Chisinau shi de fapt nu am gasit aici. El imi spunea intotdeauna ca n-o sa dau de ceeea ce am nevoie, din cauza ca e El departe :D. El a shtiut de toate idilele eshuate din ultima jumatate de an shi radea ca-s mult prea inteligenta ca sa-mi placa baietii de aici, de varsta mea. De fapt, niciodata nu am putut sa vad un potential partener in semenii mei. Am fost atrasa intotdeauna de barbatii maturi, cu tzeluri shi idealuri shi nu treceam niciodata neobservata pe langa ei. El shtie ceea ce urasc shi ce iubesc, imi impartaseshte umorul pervers (shi nu doar umorul :D) , suntem pe acceashi lungime de unda. Cunoashte greshelile comise de baietii care reushisera sa-mi atraga atentia shi normal de ciudat calca prin aceleashi "strachini". E mama-natura de vina cumva?
Pentru prima data am acea stralucire in ochi dupa intalnirile lungi shi pasionale. Mama imi zice ca-s shi eu in sfarshit indragostita, iar prietena mea imi zice la tot pasul ca plutesc in adevaratul sens al cuvantului.
El e exceptia mea in absolut tot: fizic e opusul barbatilor care de regula imi trezeau curiozitatea (de fapt intruchiparea a ceea ce urasc la barbatzi) shi moral e ceea ce am ashteptat mult timp. Doar ca ma dezamageshte ... Urasc sa fiu dezamagita, urasc ca va trebui sa plece in lumea lui curand, acolo unde are o viatza shi un viitor mai bun, urasc ca ma face sa ashtept shi ca face aceleashi gresheli ca shi ceilalti... e clisheu?
Poate totushi dai un telefon, cum crezi?